You learn – Jorge Luis Borges

You Learn

After a while you learn the subtle difference
Between holding a hand and chaining a soul,

And you learn that love doesn’t mean leaning
And company doesn’t mean security.

And you begin to learn that kisses aren’t contracts
And presents aren’t promises,

And you begin to accept your defeats
With your head up and your eyes open
With the grace of a woman, not the grief of a child,

And you learn to build all your roads on today
Because tomorrow’s ground is too uncertain for plans
And futures have a way of falling down in mid-flight.

After a while you learn…
That even sunshine burns if you get too much.

So you plant your garden and decorate your own soul,
Instead of waiting for someone to bring you flowers.

And you learn that you really can endure…

That you really are strong

And you really do have worth…

And you learn and learn…

With every good-bye you learn.”

Published in: on 24/08/2011 at 11:27  Lasă un comentariu  
Tags: , ,

Eva – Ion Pillat

Ceea ce sunt-ceea ce vrei sa fiu.
Da-mi aripi si sunt inger de lumina
Si smulge-mi-le, voi fi numai femeie.
Privirea ta ma face far’ de vina,
Dar tot ea poate patima sa-mi deie
Si de pacat faptura sa mi-o lege.
Ceea ce sunt – ceea ce esti tu insuti:
Copil, suspin, sunt sora si sunt mama
Ce va veni zambind sa-ti stearga plansu-ti.
Iar pentru tatal, chiar de port naframa
Raman tot fata scumpa de altatdata.
De treci nepasator sunt trecatoare,
Dar oarba ta credinta
Mi-a redat eternitatea clipei
Daca in marea fluidicelor plete te-ai scaldat.
Cand poruncesti, eu voi lovi in palme,
Ritma-voi goala dansul baiaderei
Dar daca vrei voi sta curata in strana
si voi fi in sunet de psamle
Iar sfanta – invingatoare a durerii –
Daca doresti ti-oi face alta rana
Indragostit ma chemi – iti sunt iubita
ce-ti poarta in ochi destinul. De esti bestie –
in bratul tau m-oi frange, ca o trestie
Iar pofta mea pe veci nepotolita,
Te va inlantui cu lant de sarpe.
Dar daca esti inaltul visator
Ce aude in suflet sunete de harfe,
Dispretuind un spasm amagitor,
De indraznesti sa urmaresti ideea
Si in sferele sonore s-o vanezi
Atunci,cu lampa in mana sunt Psiheea
De straja langa tine…De-o mai vezi.

Published in: on 12/04/2011 at 23:49  Lasă un comentariu  
Tags: ,

De-a copilaria – Adrian Paunescu

Cînd dulci colinde cad
Simţim nevoia vie
De-o casă, de un brad
Şi de copilărie.

Afară-i iarnă grea
Ninsoarea e albastră
Iar noi ne vom juca
De-a toată viaţa noastră.

Pe geamuri mîini de sloi
Îşi ţes în gheaţă ia
Noi ne jucăm de-a noi
Şi de-a copilăria.

Ninsori pe care bat
Şi focul mai tresare
Şi am adus un brad
Şi i-am cerut iertare.

Ne aşezăm pe jos
Un fel de plîns ne pierde

O, brad, o, brad frumos,
Cu cetina tot verde.

Atîtea-nstrăinări
Şi inutile toate
Ni-i dor de adevăr
Şi de intimitate.

Copii, copii frumoşi,
Prefaceţi-vă bine,
Că-l aşteptaţi pe Moş
Şi credeţi că şi vine.

Hai, Moşule, apari
Să-ţi cînte vechiul nume
Copii cu ochii mari
Privind în altă lume.

Se arată timpul cînd
Din epoca săracă
Un om pe Moş jucînd
Devïne ce se joacă.

Published in: on 21/12/2010 at 12:44  Lasă un comentariu  

Cântec de victorie – Ana Blandiana

Te-am iubit disperat, ortodox şi eretic,
Te-am iubit protestant, protestînd,
Te-am iubit în cuvinte mai mult ca aievea,
Arzînd şi arzînd şi arzînd.

http://www.youtube.com/watch?v=2imhnF9m8uU&feature=player_embedded

Te iubesc în sfîrşit, fără stări delirante,
Inima mea-i un organ anatomic şi-atît,
Fără tremurul mistic zvîcnind la turnante,
Fără nodul de lacrimi din gît.

Te iubesc deci metodic, egal, eficace,
De la pupa la prova cu tot cu catarg,
Ca matelotul cuminte ce spală puntea pe brînci
Fără să vadă în larg.

Ce victorie mare, aş zice totală,
Ce era de ucis s-a ucis elegant,
Cum ai sparge în vis un vas cu parfumuri
Rostogolite in neant.

Ce victorie mare, aplaud-o tu,
Pune steagul ei hohotind în fereşti,
În vremea asta sufletul meu pompează nebun
Sînge în versul din care lipseşti.

Published in: on 18/09/2010 at 17:05  Lasă un comentariu  
Tags: , ,

The Letters – Leonard Cohen

You never liked to get
The letters that I sent.
But now you’ve got the gist
Of what my letters meant.
You’re reading them again,
The ones you didn’t burn.
You press them to your lips,
My pages of concern.
I said there’d been a flood.
I said there’s nothing left.
I hoped that you would come.
I gave you my address.
Your story was so long,
The plot was so intense,
It took you years to cross
The lines of self-defense.
The wounded forms appear:
The loss, the full extent;
And simple kindness here,
The solitude of strength.
You walk into my room.
You stand there at my desk,
Begin your letter to
The one who’s coming next.

Published in: on 23/07/2010 at 23:37  Lasă un comentariu  

Pasul absent – de Octavian Paler

Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atît de aproape
ca să rămînem atît de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.

Published in: on 07/04/2010 at 23:44  Lasă un comentariu  
Tags: ,

De ce? – de I. L. Caragiale

De ce, când o furtună
S-abate pe pământ
Cu furie nebună…

Cânt?

De ce, când luna plină
Revarsă peste crâng
Divina ei lumină…

Plâng?

De ce, când treci semeaţă
Şi nu-mi zici un cuvânt,
Nici nu-mi priveşti în faţă…

Cânt?

De ce, când braţe goale
La piept cu dor mă strâng…
În de mătase poale

Plâng?

De ce? Că ştiu: părere
E tot pân’la mormânt!
Plăcere — plâng… Durere…

Cânt.

(Convorbiri Critice, an II, nr.8, 13 Aprilie 1908)

Published in: on 07/04/2010 at 23:28  Lasă un comentariu  
Tags:

Singurătate – de Demostene Botez

Afară plouă ca şi toamna şi-i urât,
Mă uit pe geam ca după tine, şi atât.

În mine toate amintirile te-aşteaptă
De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.

Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând
În mine nu mai este nici un gând.

Vreau să citesc şi-mi cad din mână cărţile;
Mă împresoară chipul tău din toate părţile.

Mâna ce mi-a-mprăştiat părul şi gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.

Rămân uitându-mă pe geam ca dupã tine
Şi tot aştept pe cineva ce nu mai vine.

Published in: on 31/01/2010 at 11:02  Lasă un comentariu  
Tags: ,

Scrisoare către părinţi – de Romulus Chelbegean

Dacă ar avea părinţii ochi să vadă
Şi sufletul le-ar fi mereu atent,
În ochii pruncilor cu viaţa fadă
Ar descifra mesajul cel urgent :
„Vă rog iubiţi-mă inteligent !”

Nu glume, nici minciuni – bomboane-amare;
Nu vreau bunici şi nici televizor,
Nu-mi trebuie nici lux, nici îmbuibare…
Puţin îmi pasă de trăiesc sau mor
Dar vreau să fiu al vostru, nu al lor !

Eu ştiu c-aveţi profesii elevate
Că sunteţi la curent cu date noi,
C-aveţi servici ca eu să am de toate,
Dar fiindcă vă iubesc pe amândoi
Vă spun : „Eu am nevoie doar de voi !”

Aş vrea ca jucărie ochii mamei,
Nu ochii-ndepărtaţi ai vreunui unchi.
Când ne-ntâlnim atraşi de glasul foamei
Şi nu pot sta la tata pe genunchi
Mă simt ca o mlădiţă fără trunchi.

Nu vreau să fiu un deget ce acuză,
Găsind olarul singur vinovat.
Am gând curat, şi inima refuză
O bombă cu efect întârziat:
Vreau să devin un om adevărat !

De-aceea vreau părinţii mei să vadă,
Să aibă sufletul mereu atent,
Ca-n ochii mei umbriţi de viaţa fadă
Să descifreze strigătul urgent :
„Vă rog iubiţi-mă inteligent !”

Published in: on 31/01/2010 at 10:47  Comments (2)  
Tags: , , ,

Felicitare de Crăciun

O listă am de ani de zile
Într-o agendă de birou,
Şi trec prin galbenele-i file
Doar de Crăciun şi Anul Nou,

Când simt, e-adevărat, cam rar,
Că numele ce-s scrise-n ea
Nu-s parte a hârtiei doar,
Ci parte din inima mea;

În viaţă rar am întâlnit
Din a Pământului mulţime,
Puţini care mi-au devenit
La fel ca ritmul unei rime

Şi zilele de-mi sunt noroase,
Cu bucurie recunosc:
Par mai senine, mai frumoase,
Ca înainte să-i cunosc,

Aşa că nu-i doar o rutină,
Ca de Crăciun să pun în plic
O carte scrisă, de duzină,
Unui neînsemnat amic;

În ele pun, cu-al meu condei,
Apreciere, drag şi dor,
Fi’n’că pe lista mea sunt cei
Faţă de care sunt dator;

Chiar de cumva i-am cunoscut
De ani sau de vreo ziulică,
În tot ce fac, sau am facut
Şi ei au pus o părticică.

De-aceea, de Crăciun, mereu,
Realizez fără temei
Că cel mai mare dar ce eu
Îl am, făcut de Dumnezeu,
E să cunosc oameni ca ei.

O poezie de mare sensibilitate, nu cunosc  autorul şi îi cer iertare că am postat-o fără să-i dau numele, dar e prea frumoasă ca să nu încerc să o fac cunoscută.  

Published in: on 27/12/2009 at 13:29  Lasă un comentariu