Cărbunele și diamantul

„În timp ce Moise tăcea și nici nu îndrăznea să deschidă buzele, Dumnezeu i-a zis: „Pentru ce strigi către Mine?”

Auzisem de multe ori avertismentul Sf Ap. Pavel, „celui ce i se pare că stă neclintit, să ia aminte să nu cadă” (I Cor. 10, 12). Mi se părea interesant, desigur, gustul meu de lingvist era încântat de forma paradoxală și ușor ironică în care apostolul își îmbrăcase sfatul. Mai departe, nimic. Nu căutasem în profunzime din comoditate, din mândrie și din naivitatea celui care nu a trecut prin așa ceva. Se pare însă că Dumnezeu mă iubește pentru că m-a luat de urechi și m-a adus în genunchi. ”Domnului i s-a făcut mare milă de mine şi mi-a dat să înţeleg că trebuie să plâng toată viaţa. Aceasta este ca¬lea Domnului. Şi iată, acum scriu din milă faţă de oame¬nii care, asemenea mie, sunt mândri şi din această pricină se chinuie. Scriu ca ei să înveţe smerenia şi să-şi găsească odihna în Dumnezeu.” (Sf. Siluan Athonitul – Între iadul deznădejdii și iadul smereniei)

E cât se poate de ușor și de comod să încremenești în proiect. Să ți se pară că ești bine, să te mulțumești cu locul călduț în care te afli și să ți se pară că nimeni și nimic nu te va face vreodată să te miști de acolo. Îți spui niște povești și ajungi să crezi în ele. Nici nu-ți mai pui problema dacă sunt adevărate sau dacă se mai potrivesc situației tale de acum. Auzi despre ”căldiceii” pe care Hristos îi amenință ”am să te vărs din gura Mea”, și crezi că nu e vorba despre tine. Culmea e că mai primești semne din când în când și tot nu te dezmeticești. Te miri că ți se întâmplă lucruri pe care nu le meriți pentru că, nu-i așa, tu n-ai făcut rău nimănui, sau te lauzi și mai ridicol, ”că doar n-am omorât-o pe mama!” (suficiență crasă!). Și atunci Dumnezeu te zgâlțâie, te smucește, te întoarce cu forța cu fața spre El. Se luptă cu tine să te scoată din înțepeneală și cu cât îi reziști mai mult, cu atât se străduiește, iubitor dar energic, să te trezească. Dacă reușești să înțelegi ce ți se întâmplă în acele momente, ești un fericit. Pentru că tendința inițială este să refuzi, să te revolți, să judeci, să acuzi, să opui rezistență și să te ții cu dinții de locșorul tău comod. Fii înțelept și, oricât ți-ar fi de greu, ai încredere. Înmulțește-ți rugăciunea și fii recunoscător că n-ai fost lăsat să zaci. Amintește-ți care e rostul tău pe pământ și că odihna pe care o cauți nu e decât în Hristos. Diamantul nu este, până la urmă, decât un cărbune bine șlefuit.

Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, numai dacă vom păstra temeinic, până la urmă, începutul stării noastre întru El. (Evrei 1, 14)

Published in: Fără categorie on 11/07/2015 at 10:10  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://oanabazavan.wordpress.com/2015/07/11/carbunele-si-diamantul/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: