Cărbunele și diamantul

„În timp ce Moise tăcea și nici nu îndrăznea să deschidă buzele, Dumnezeu i-a zis: „Pentru ce strigi către Mine?”

Auzisem de multe ori avertismentul Sf Ap. Pavel, „celui ce i se pare că stă neclintit, să ia aminte să nu cadă” (I Cor. 10, 12). Mi se părea interesant, desigur, gustul meu de lingvist era încântat de forma paradoxală și ușor ironică în care apostolul își îmbrăcase sfatul. Mai departe, nimic. Nu căutasem în profunzime din comoditate, din mândrie și din naivitatea celui care nu a trecut prin așa ceva. Se pare însă că Dumnezeu mă iubește pentru că m-a luat de urechi și m-a adus în genunchi. ”Domnului i s-a făcut mare milă de mine şi mi-a dat să înţeleg că trebuie să plâng toată viaţa. Aceasta este ca¬lea Domnului. Şi iată, acum scriu din milă faţă de oame¬nii care, asemenea mie, sunt mândri şi din această pricină se chinuie. Scriu ca ei să înveţe smerenia şi să-şi găsească odihna în Dumnezeu.” (Sf. Siluan Athonitul – Între iadul deznădejdii și iadul smereniei)

E cât se poate de ușor și de comod să încremenești în proiect. Să ți se pară că ești bine, să te mulțumești cu locul călduț în care te afli și să ți se pară că nimeni și nimic nu te va face vreodată să te miști de acolo. Îți spui niște povești și ajungi să crezi în ele. Nici nu-ți mai pui problema dacă sunt adevărate sau dacă se mai potrivesc situației tale de acum. Auzi despre ”căldiceii” pe care Hristos îi amenință ”am să te vărs din gura Mea”, și crezi că nu e vorba despre tine. Culmea e că mai primești semne din când în când și tot nu te dezmeticești. Te miri că ți se întâmplă lucruri pe care nu le meriți pentru că, nu-i așa, tu n-ai făcut rău nimănui, sau te lauzi și mai ridicol, ”că doar n-am omorât-o pe mama!” (suficiență crasă!). Și atunci Dumnezeu te zgâlțâie, te smucește, te întoarce cu forța cu fața spre El. Se luptă cu tine să te scoată din înțepeneală și cu cât îi reziști mai mult, cu atât se străduiește, iubitor dar energic, să te trezească. Dacă reușești să înțelegi ce ți se întâmplă în acele momente, ești un fericit. Pentru că tendința inițială este să refuzi, să te revolți, să judeci, să acuzi, să opui rezistență și să te ții cu dinții de locșorul tău comod. Fii înțelept și, oricât ți-ar fi de greu, ai încredere. Înmulțește-ți rugăciunea și fii recunoscător că n-ai fost lăsat să zaci. Amintește-ți care e rostul tău pe pământ și că odihna pe care o cauți nu e decât în Hristos. Diamantul nu este, până la urmă, decât un cărbune bine șlefuit.

Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, numai dacă vom păstra temeinic, până la urmă, începutul stării noastre întru El. (Evrei 1, 14)

Anunțuri
Published in: Fără categorie on 11/07/2015 at 10:10  Lasă un comentariu  

Ce nu am învățat în școală

– Tati, la ce-mi folosește algebra în viață?
– Cum la ce, fiule? Ca să știi să-ți ajuți copilul la teme!

Mai în glumă, mai în serios, cu toții ne-am întrebat la ce bun sunt împănate programele școlare cu atâtea informații inutile și de ce nu sunt adaptate din când în când societății în care trăim. Sistemul românesc de învățământ se dă în montagne russe din 1989 încoace, fără nicio intenție evidentă de a se opri într-un punct de echilibru. Deciziile care se iau sunt din ce în ce mai elucubrante, de la mafia manualelor alternative și până la manualele online, în condițiile în care sunt școli fără curent sau încălzire și copii care parcurg pe jos kilometri întregi pe zi. Nu degeaba puterea este considerată cea mai mare ispită a omului: se pare că orice contact cu un scaun bine plasat în birouri luxoase și comode conduce inevitabil la fracturarea contactului cu realitatea.
N-am avut privilegiul, copil fiind, să mi se predea religia în școală. Mi s-au predat, în schimb, „cunoștințe social-politice” și „cunoștințe civice” în gimnaziu (structura instituțiilor statului socialist și ierarhia lor), fizică, matematică și chimie la liceu la prima clasă de uman, teorii inutile și contradictorii în facultate și extrem de rar lucruri care mi-au folosit mai târziu. Dacă stau să mă gândesc bine, am început să învăț cu adevărat din cărți sau de la oameni, în afara școlii de orice fel și/ sau după terminarea ei. Nu înțeleg în numele căror interese sau al cărei pretinse corectitudini politice se încearcă acum eliminarea oricăror valori care mai rămăseseră pierdute prin programele analitice, de la lecțiile de religie și de istorie și până la autorii studiați în ora de română. Sunt totuși lucruri care ne definesc identitatea și care ne sunt esențiale, n-ar trebui să lipsească din educația de bază a tuturor, și sunt altele care, după mine, ar trebui învățate separat, de cei care aleg un anumit domeniu de studiu. Nu încerc să minimizez importanța vreunei materii, dar în fața problemelor grave ale vieții cred că mai degrabă ne-ar folosi să știm să ne rugăm, să știm să ne controlăm sau să punem mâna pe o carte de valoare, decât să ne amintim teorema lui Menelaus, adunarea vectorilor, ce e percolarea sau cum se determină formula moleculară.
Acum, după ce presa și internetul au fost martorii atâtor discuții încinse și argumente pro și contra predării religiei în școli, suntem îndreptățiți să ne întrebăm, în definitiv, ce ar fi cu adevărat util pentru copiii noștri dacă li s-ar preda la clasă. Dacă suntem cu toții de acord că scopul nu ar trebui să fie acela de a crea regimente de amploaiați burdușiți de informații și spălați pe creier, incapabili de inițiative și reacții, ci oameni fericiți, care să-și trăiască viața responsabil, frumos și conștient, atunci vă sugerez să vă gândiți cum ar schimba viața generațiilor viitoare câteva lucruri pe care fiecare dintre noi ar fi bine să le studieze ca materii în școală și nu să le pice la examenele date de viață: cum să înveți; cum să citești; cum să comunici eficient; cum să-ți descoperi talentul/ abilitățile; cum să creezi o impresie favorabilă; cum să-ți administrezi timpul; cum să-ți stabilești prioritățile; cum să-ți administrezi banii; cum să negociezi, cum să nu te lași manipulat; cum să mănânci corect; cum să-ți gestionezi emoțiile/ sentimentele.
V-am propus așadar o listă, cu ordinea întâmplătoare, la care vă invit să adăugați și dvs. ce credeți că i-ar face pe copiii noștri mai buni, mai fericiți, mai puternici, mai optimiști.

Iar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: Lăsaţi copii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia. (Luca 18, 16)

Published in: Fără categorie on 11/07/2015 at 10:09  Lasă un comentariu  

Viața (și moartea) după alegeri

Deşi fărădelegile noastre mărturisesc împotriva noastră, dar Tu, Doamne, fă milă cu noi pentru numele Tău! (Ieremia 14, 7)

În sfârșit au trecut alegerile, s-au terminat banii și s-au domolit energiile risipite în acest bâlci ieftin. Hrăniți cu pâine și circ, agresați permanent să votăm cu unul sau cu altul, am uitat se pare că Cezarului trebuie să-i dai doar ce e al lui și nimic mai mult, iar lui Dumnezeu nu i-am mai păstrat mai nimic. E criză, Doamne!
În tot acest răstimp tulburat de găinării (sic!) electorale și condimentat de intervenții ale unor susținători mai mult sau mai puțin “ortodocși” ai candidaților, oameni s-au născut, oameni au murit, după legi neînțelese pentru mintea noastră adesea intoxicată de prea realul prezent.
Unii, însă, din păcate, au murit după legi scrise de oameni, de frați de-ai lor, de-ai noștri, de mâini de părinți care au uitat că prima lor îndatorire pe pământ este să-și îngrijească pruncii până la moarte. Un tribunal din Marea Britanie a dat o decizie care creează un precedent monstruos: a aprobat cererea unui cuplu ca fetița lor, grav bolnavă dar NU în fază terminală și NU dependentă de aparate, să fie lăsată să moară de cadrele medicale ale spitalului Great Ormond Street. Ca și cum nu ar fi fost suficient, modul în care a fost lăsată să moară este, de asemenea, de o cruzime inimaginabilă: i-au fost scoase tuburile prin care primea mâncare și apă, astfel încât moartea copilei a durat… 2 săptămâni. Cu alte cuvinte a fost lăsată să moară în chinuri lente, de foame și de sete, de către proprii ei părinți și de cadrele medicale care, în fața oricărei instanțe morale și sociale, ar fi fost obligate să îi acorde toate îngrijirile posibile. În același timp animalele sunt eutanasiate cu maximă grijă, cu substanțe rapide și nedureroase. Dacă pentru animale există mii de ONG-uri în lume care le protejează drepturile, oare e cazul să ne punem nădejdea în înființarea altor asociații și fundații care să apere oamenii de oameni, copiii de părinți și pacienții de medici? O lume în care un copil e lăsat să moară prin sentință judecătorească la cererea celor care l-au adus pe lume este, mă tem, o lume care își semnează totodată și propria sentință.

Mama copilei a declarat ulterior că, deși este ”convinsă că a făcut ce trebuia”, nu o să se ierte niciodată. Iertarea lui Dumnezeu nu apare în ecuație, așa cum nu apare nici ideea de păcat, de asumare, de ispășire, de respect în fața unei vieți pe care nu tu, purtătoarea de uter, ai creat-o. Copilul era bolnav, era “defect”, rasa pură era amenințată, prin urmare exemplarul invalid a fost eliminat. Cu o asemenea premisă, de acum orice crimă ne e permisă și justificată prin “lege”. Circulă o poantă ieftină pe internet: purtați-vă frumos cu copiii voștri, ei sunt cei care vă vor alege azilul. Putem liniștiți să o schimbăm și să devină noul slogan, că tot ne lipsesc cele electorale: purtați-vă frumos cu toți cei din jur, ei sunt cei care vă vor alege moartea.

Unora, adică, mireasmă a morţii spre moarte, iar altora mireasmă a vieţii spre viaţă. Şi pentru acestea, cine e destoinic? (2 Corinteni, 2, 16)

Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă. (Ioan 6, 63)

Published in: Fără categorie on 11/07/2015 at 10:07  Lasă un comentariu  

Am uitat unde trăim

Trăim în țara în care chelnerii ajung miniștri și justițiabilii dau lecții de morală.

Trăim în țara în care și trotuarele te obligă să mergi cu capul în jos. Țara în care 1 mai muncitoresc e mai prețuit decât Paștele. În care chelnerii ajung miniștri și justițiabilii dau lecții de morală. În care, ca să protejezi oamenii, trebuie să te lupți cu propriul guvern. În care tinerii sunt forțați să plece în lumea largă, mamele să avorteze iar bătrânii, dacă s-ar putea, să traverseze numai pe roșu.

Decorații pentru blasfemiatori
Trăim în singura țară care nu cinstește ziua independenței sale ca zi națională. Care uită că Independența, Marea Unire și cea mai prosperă perioadă din întreaga sa istorie, din toate punctele de vedere, s-au realizat sub monarhie, iar republica a venit pe tancuri sovietice … și n-a mai plecat! Ne-a decapitat cultura și politica, ne-a martirizat patrioții, ne-a inoculat frica, ne-a deformat gândirea și ne-a lăsat pe cap o clasă conducătoare de căpușe inculte, incapabile și total nocive.
Trăim în țara în care aproape toți “aleșii” și aproape toate posturile TV ne insultă inteligența zilnic. În care marii actori, valoroșii noștri oameni de cultură, veteranii de război sau luptătorii în rezistența anti-comunistă mor în mizerie iar torționarii se bucură cinic de pensii monstruoase. Țara care premiază blasfemiatorii și decorează cu ordinul “serviciul credincios” și “în numele națiunii” indivizi care cred că „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării.” (din „Politice” de H.R. Patapievici, ediția 1996, pag. 63)

Probleme de vedere
Am uitat că trăim în țara în care s-au inventat stiloul, cibernetica, motorul cu reacție și s-a descoperit insulina, s-au creat ia, albastrul de Voroneț și stilul brâncovenesc, s-a luat primul 10 din istoria gimnasticii și s-au apărat pentru prima oară patru lovituri consecutive de penalty.
În țara care, deși disprețuită acum din cauza unor politici voit auto-distructive, alimentează cu “creiere” occidentul (se știe de pildă că a doua limbă vorbită la sediul central al Microsoft din Redmond este limba română).
În țara care, în ciuda eforturilor concertate ale oficialilor de a distruge învățământul, anul trecut a cucerit prin copiii săi 201 medalii și premii la olimpiadele şi concursurile şcolare internaţionale. În țara care are 173 de reprezentanți pe lista celor mai inteligenți oameni din lume.

Alegerea noastră
Am uitat că trăim în țara în care, cu toate că și sistemul sanitar este distrus sistematic, sunt medici de excepție care săvârșesc minuni și salvează cazuri poate unice în lume. În care, în ciuda campaniei mediatice violente împotriva lor, sunt preoți care salvează suflete și zguduie conștiințe. În care, în ciuda manelizării și prostirii populației, în ciuda istoriei, limbii și literaturii schilodite predate în manualele alternative, în ciuda propagandei găunoase din ultimii 50 de ani, încă mai găsim oameni calzi, inteligenți și frumoși, care nu și-au pierdut ierarhia valorilor, care își cresc copiii în credință, în dragoste și în adevăr.
În cele din urmă, este alegerea noastră în care dintre Românii vrem să trăim: în România lor sau în România noastră.

„Aşa grăieşte Domnul: alege!” (I Cronici 21, 11)

“Mai mare bucurie decât aceasta nu am, ca să aud că fiii mei umblă întru adevăr”. (A treia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan 1, 4)

Published in: Fără categorie on 11/07/2015 at 10:06  Lasă un comentariu