Să începem cu noi!

  

Nu e cazul să ne întristăm că nu suntem supermen şi wonderwomen.

 

Doi amici, dintre care unul preot, discutau deunăzi. Unul dintre ei întreabă oftând şi cu tonul un pic patetic: “Ce ne facem noi, părinte, cu poporul acesta?” La care preotul, hâtru din fire, îi răspunde sec: “Dar cine ne-a dat nouă poporul, dragule, ca să facem ceva cu el?”

Veşnic în aşteptarea …cui?

La o primă impresie, replica pare cinică iar situaţia în sine ar avea aer de comedie amară. Şi totuşi descoperă un aspect foarte trist al realităţii noastre. În ultima vreme poate mai mult ca niciodată, românul s-a obişnuit să se vaite. E drept că are şi motive, dar dincolo de ele, atitudinea e una defetistă, lipsită de vlagă şi de iniţiativă, lâncezită şi bolnavă. Viaţa e grea, guvernul corupt, nu mai merge nimic în ţara asta, e criză, vine cutremurul, n-avem bani, n-avem timp sau n-avem chef. Ne vine să ne aşezăm cu fundul pe trotuar şi să stăm acolo până când, cu o mişcare de baghetă magică, cineva o să schimbe totul într-o clipită şi o să trăim cu toţii la vie . Şi ce să vezi, nu se întâmplă aşa ceva! Suntem exact ca în bancul cu ucenicul de la mânăstire care se ruga fierbinte de câteva ore să i se aprindă becul ars, până când a venit un frate şi i l-a schimbat. Ne perpelim de griji naţionale, europene, mondiale, de guverne universale, de noua ordine mondială, de cataclisme, de apocalipse, de destine cosmice, deşi în ograda fiecăruia ar cam fi de lucrat…

 Să începem cu noi!

Ne place să ne credem super-eroi. Am fost crescuţi cu figuri istorico-mitologice, cu poveşti despre strămoşi cu puteri supraomeneşti, despre o ţară care a ţinut piept tuturor, ni s-au alimentat complexele de superioritate ca în orice neam mic şi bătut de vânt. Dar când e vorba de lucruri care ne afectează direct, când e vorba să facem un gest cât de mic şi de concret pentru ca mâine să fie mai bine, cădem într-o apatie vrednică de milă. Şi atunci iar ridicăm din umeri şi iar ne căinăm pentru trecutul nostru glorios, încrucişându-ne mai strâns braţele la piept.

Poate că e momentul să ne coborâm puţin privirea de la linia orizontului la cea a gardului propriu. Să încercăm să sfinţim locşorul în care suntem. Să începem cu noi, cu ai noştri, cu cei din jurul nostru. Să ne facem fiecare curat în suflet. Desigur, nu vor face toţi la fel. Dar cu cât se aprind mai mulţi ca o lumânare pentru cei din jurul lor, cu atât lumina se va înmulţi şi ne va încălzi pe toţi. „Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.” (Matei 5 – 15)

 Lumină din lumină…

Fiecare are rolul său şi rostul său pe acest drum. Nu e nevoie să ne visăm toţi salvatori de ţară, nu e nevoie să poarte fiecare în raniţa de soldat câte un baston de mareşal. Nu e nevoie să ne întristăm că nu suntem supermen şi wonderwomen. Suntem câte o rotiţă în marele mecanism, şi acest lucru nu trebuie să ne deprime, dimpotrivă: “Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup; (…) Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; şi dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună. Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte.” (I Cor. 12: 13, 26-27)

Dacă ni s-a dat destinul sublim şi copleşitor de “lumina lumii”, nu cred că Dumnezeu ne-a văzut pe toţi ca pe nişte sori care să pârjolească tot pământul cu atâta căldură, nici nu ne-a pus în spinare sarcina de a asigura fotosinteza unei planete întregi. Ci mai degrabă ne-a dăruit harul de a ne aprinde de dragostea Lui şi de a da mai departe, flacără din flacără, lumină din lumină, fără să ne împuţinăm căldura.  

Published in: on 04/11/2013 at 19:18  Lasă un comentariu  

Ne curg prin vene picături de ură

”Să moară duşmanii mei dacă nu e aşa!”

 Românul e născut … poet, zice vorba. Dar când coboară din turnul de fildeş cu picioarele pe pământ, românul nostru e cât se poate de cuplat mai degrabă la versuri de manea. ”Să moară duşmanii mei dacă nu e aşa!”

Mii de cioburi

Se declanşează scandalul Roşia Montană. Previzibil, ne împărţim repede în tabere pro, tabere contra, tabere contra celor contra, şi ne înjurăm cu spor, în funcţie de gradul de implicare, ba pe stradă, ba prin ziare, ba pe reţele de socializare. Se  întâmplă tragedia cu copilaşul şi câinii maidanezi, exact ce ne lipsea! Găsim motiv să ne divizăm iar în bisericuţe, grupuleţe şi să ne măsurăm scara decibelică unii împotriva celorlalţi. Se dă sau se schimbă o lege? Ideal! Un nou pretext de gâlceavă între românii de stânga, românii de dreapta, românii de centru, românii de extreme, nici n-ai idee în câte direcţii diferite se pot angaja! Mai ales în momentele cele mai importante, când ar trebui să fim uniţi şi să tragem toţi în aceeaşi direcţie, ne risipim în mii de cioburi ca un vas de proastă calitate zdrobit pe caldarâm. “Divide et impera” (dezbină şi stăpâneşte) e un principiu vechi de vreo 2400 de ani, dar noi, semeţii cetăţeni “civilizaţi” şi “informaţi” ai secolului XXI, nu deschidem ochii şi nu pricepem că sămânţa de sfadă e aruncată constant în ogorul nostru pentru că e foarte convenabil aşa, să ne muşcăm între noi şi să nu mai fim atenţi la lucrurile importante cu adevărat. 

Scuipând venin

Evreii primeau de la Moise poruncă, în vremuri de o cruzime greu de imaginat în zilele noastre: “De vei întâlni boul duşmanului tău sau asinul lui rătăcit, să-l întorci şi să i-l duci!”. Noi, oameni (post)moderni şi cu pretenţii, avem ciudă pe ovinele şi caprinele de dincolo de gard. “Să moară capra vecinului” e o expresie care, după câte ştiu eu, nu are echivalent şi în alte limbi de circulaţie (dacă ştie cineva ceva, daţi de ştire!). Oare să fie un mod de gândire care ne caracterizează? De unde atâtea frustrări, atâtea complexe, atâta ură adunate în subconştientul colectiv? Nu suntem, cred, cel mai năpăstuit popor din Europa, nu mai zic din lume. Am avut perioadele noastre de restrişte, e adevărat, dar hai să nu mâniem pe Dumnezeu, mai mult ne-a fost căldicel decât greu. Şi totuşi, ne circulă prin vene picături de ură, de invidie şi de ciudă. Şi, ce e mai grav, veninul ni-l vărsăm pe fratele nostru, pe aproapele pe care hristos ne învaţă să-l iubim ca pe noi înşine. Cel care are aceleaşi dureri, aceleaşi bucurii, aceleaşi sentimente şi aceleaşi greutăţi ca şi noi.

Un singur vrăjmaş, o singură luptă

„Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”. (Matei 5, 44-45)

Se găsesc în cărţile de rugăciuni cereri speciale “împotriva vrăjmaşilor”. Eu cred că singurul vrăjmaş care ar trebui să ne preocupe este cel nevăzut. Sau cel din propria noastră minte. De acolo ne vine răul cu adevărat, nu de la cel de lângă noi. “Când căile omului sunt plăcute înaintea Domnului, chiar şi pe vrăjmaşii lui îi sileşte la pace” (Solomon, 16 -7). Restul e doar scenarită ieftină şi micime sufletească. 

Published in: on 04/11/2013 at 19:11  Lasă un comentariu  

Noua dictatură

Primarul unui mic oraș din Franţa a anunţat că refuză să oficieze o „căsătorie” între doi bărbaţi care au domiciliul pe teritoriul localităţii al cărei primar este. Este primul primar care se împotrivește noii legi care atribuie numele și drepturile aferente căsătoriei unor cupluri de acelaşi sex, potrivit  vremurivechisinoi.blogspot.com.

 

Statul francez începe persecuţiile

Jean-Michael Colo, primarul orașului Arcangues, din regiunea de sud a departamentului Pirinei-Atlantic, cu populaţie majoritar bască, riscă să fie condamnat la închisoare, până la cinci ani, și la plata unei amenzi de 75.000 euro. El a spus că nu se teme de aceste consecinţe ale gestului său și că va merge până la capăt. Jean-Michael Colo a declarat: „Nu dau lecţii, astfel încât alţi primari să urmeze exemplul meu, dar eu nu voi pune în practică o lege nelegitimă. Cei șapte consilieri sunt total de acord cu mine și au spus că nici ei nu vor lua parte la o astfel de comedie.”

Poziţia primarului din Arcangues este doar prima dintr-o serie de astfel de situaţii care vor apărea în urma noii legi a căsătoriei, care legalizează căsătoriile homosexuale, intrată în vigoare în 28 mai în Franţa. Pe lângă sprijinul consilierilor, Jean-Michael Acolo a primit 1.500 de mesaje de susţinere până în prezent.

 

”Mă opun legii!”

În luna aprilie, saitul LifeSiteNews a informat cititorii că 15.000 de primari, membrii ai organizaţiei „Primari pentru Copii”, majoritatea din orașe mici, au declarat că refuză să oficieze astfel de „căsătorii”. Un număr de 20.000 de primari au semnat o declaraţie în care este scris „Mă opun legii care deschide instituţia căsătoriei și adopţia de copii către persoane de același sex”.

Guvernul socialist al președintelui Francois Hollande, care a promovat legea „căsătoriilor” homosexuale în ciuda unor proteste fără precedent a milioane de francezi, a făcut public faptul că nu va admite nicio obiecţie de conștiinţă pentru funcţionarii publici care nu vor să „căsătorească” persoane de același sex și va lua măsuri de pedepsire a primarului Jean-Michael Colo. „Legea se aplică peste tot și nu este admisă nici cea mai mică încălcare a egalităţii” a declarat Ministrul de Interne, Manuel Valls, ca răspuns la gestul primarului din Arcangues. „Sper că vom avea parte de câștig acolo (în Arcangues), ca peste tot” a adăugat el.

Cei doi bărbaţi care doresc să se „căsătorească”, Jean-Michel Martin și Guy Martineau-Espel, au spus că vor face apel la justiţie  dacă nu li se oficia „căsătoria” în scurtă vreme.

„Primarul are 15 zile la dispoziţie să ne comunice că refuză să ne căsătorească și atunci vom apela la Procurorul General al ţării” au declarat cei doi într-un interviu pentru ziarul Le Parisian.

 

Acordul sau pușcăria!

Pentru a nu se ajunge în astfel de situaţii, care reprezintă un semnal de alarmă despre ce înseamnă „egalitatea” în viziunea activiștilor homosexualităţii, în Olanda se dezbate o lege care va face ilegală angajarea funcţionarilor publici implicaţi în oficierea căsătoriilor dacă aceștia se opun „căsătoriei” persoanelor de același sex.

Iată prima consecinţă a legalizării „căsătoriei” homosexuale în Franţa: închisoare pentru cei care se opun. Dacă primarul Jean-Michael Colo va ajunge în închisoare, el va fi primul deţinut politic al celei mai tinere dictaturi din lume, dictatura homosexualităţii.

Published in: on 04/11/2013 at 19:04  Lasă un comentariu