Spaimele celor mai fericiţi

„Facă-se voia …mea!”

Aţi observat cu siguranţă că mesajul general al ştirilor din România ultimilor ani pare să predispună intenţionat la depresii. Deşi evit cu îndârjire să citesc sau să aud ştiri, din păcate nu am scăpare. Aşa mi-am întristat inima zilele acestea cu două ştiri evident şocante, pentru că în lipsa calităţii, numai “şocul şi groaza” mai vând.

La harţă cu Dumnezeu

Prima dintre ele titrează: “Nu-l voi lăsa pe Dumnezeu să aleagă pentru mine” şi ne prezintă poza unui Alain Delon îmbătrânit, scârbit de viaţă, însingurat şi bântuit de gânduri sinucigaşe. „Vreau să ştiu că am puterea să îmi închei singur viaţa în momentul în care voi simţi asta. Nu mai am pe nimeni care să îmi fie alături. Copiii mei au crescut, prietenii mei au murit, iar viaţa pare să treacă pe lângă mine. La momentul actual, pentru mine, viaţa înseamnă trecut. Am fost unul din cei mai fericiţi oameni, dar acum totul s-a dus ca un fum”, declară actorul pentru Paris Match. S-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au făcut (Psalmul 101-4). Unul dintre „cei mai iubiţi pământeni” se lasă doborât de tristeţe, singurătate şi deziluzie, până la amăgirea supremă de a-şi „controla” viaţa şi de a-l sfida pe Dumnezeu într-un ultim gest teatral şi egoist.

Fără sâni de frica morţii

A doua ştire se înscrie în acelaşi registru: frumoasa actriţă americană Angelina Jolie, adorată de milioane de bărbaţi şi invidiată de mii de femei, a publicat un eseu în New York Times în care anunţă că s-a supus unei duble mastectomii pentru a preveni un cancer moştenit de la mama sa. Vă închipuiţi câtă suferinţă şi frustrare provoacă o asemenea operaţie unei femei cu adevărat bolnave, dar să i te supui de bună voie, de frică, sănătoasă fiind? E ca şi cum ţi-ai amputa picioarele la 30 de ani de teamă să nu faci gută la bătrâneţe…

I-aş acuza dacă nu i-aş iubi!

Dureroase şi cinice deciziile celor doi. I-aş acuza de laşitate dacă nu i-aş iubi. Este evidentă, în cazul ambilor actori, lipsa înspăimântătoare de credinţă, de speranţă, de echilibru. Să ai o lume la picioare, să ai numele înscris în inimile atâtor admiratori, şi totuşi să ai în suflet atâta singurătate, atâta dramă, atâta frică, atâta neîncredere, atâta pesimism, mi se pare înfiorător. Aduc fericirea în jurul lor şi nu ştiu să şi-o cultive în propria lume, sunt pe lista celor mai frumoşi oameni de pe pământ şi refuză să vadă frumuseţea propriei vieţi. Nu judec şi nu critic, sunt doar înmărmurită de atâta tristeţe. În definitiv, întrebarea care îţi vine cel mai adesea în minte în faţa oamenilor ca ei este: sunt ei oare mai fericiţi ca noi? Se pare că nu. Suferinţa lor nu poate decât să ne reducă la tăcere. Şi la meditaţie. Şi la o rugăciune de mulţumire. Pentru fiecare lucru bun din viaţa noastră, fie el cât de mic. Pentru fiecare gând luminos şi pentru fiecare zi însorită. Bucuraţi-vă!

Published in: on 13/07/2013 at 19:23  Lasă un comentariu  
Tags: , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://oanabazavan.wordpress.com/2013/07/13/spaimele-celor-mai-fericiti/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: