Spaimele celor mai fericiţi

„Facă-se voia …mea!”

Aţi observat cu siguranţă că mesajul general al ştirilor din România ultimilor ani pare să predispună intenţionat la depresii. Deşi evit cu îndârjire să citesc sau să aud ştiri, din păcate nu am scăpare. Aşa mi-am întristat inima zilele acestea cu două ştiri evident şocante, pentru că în lipsa calităţii, numai “şocul şi groaza” mai vând.

La harţă cu Dumnezeu

Prima dintre ele titrează: “Nu-l voi lăsa pe Dumnezeu să aleagă pentru mine” şi ne prezintă poza unui Alain Delon îmbătrânit, scârbit de viaţă, însingurat şi bântuit de gânduri sinucigaşe. „Vreau să ştiu că am puterea să îmi închei singur viaţa în momentul în care voi simţi asta. Nu mai am pe nimeni care să îmi fie alături. Copiii mei au crescut, prietenii mei au murit, iar viaţa pare să treacă pe lângă mine. La momentul actual, pentru mine, viaţa înseamnă trecut. Am fost unul din cei mai fericiţi oameni, dar acum totul s-a dus ca un fum”, declară actorul pentru Paris Match. S-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au făcut (Psalmul 101-4). Unul dintre „cei mai iubiţi pământeni” se lasă doborât de tristeţe, singurătate şi deziluzie, până la amăgirea supremă de a-şi „controla” viaţa şi de a-l sfida pe Dumnezeu într-un ultim gest teatral şi egoist.

Fără sâni de frica morţii

A doua ştire se înscrie în acelaşi registru: frumoasa actriţă americană Angelina Jolie, adorată de milioane de bărbaţi şi invidiată de mii de femei, a publicat un eseu în New York Times în care anunţă că s-a supus unei duble mastectomii pentru a preveni un cancer moştenit de la mama sa. Vă închipuiţi câtă suferinţă şi frustrare provoacă o asemenea operaţie unei femei cu adevărat bolnave, dar să i te supui de bună voie, de frică, sănătoasă fiind? E ca şi cum ţi-ai amputa picioarele la 30 de ani de teamă să nu faci gută la bătrâneţe…

I-aş acuza dacă nu i-aş iubi!

Dureroase şi cinice deciziile celor doi. I-aş acuza de laşitate dacă nu i-aş iubi. Este evidentă, în cazul ambilor actori, lipsa înspăimântătoare de credinţă, de speranţă, de echilibru. Să ai o lume la picioare, să ai numele înscris în inimile atâtor admiratori, şi totuşi să ai în suflet atâta singurătate, atâta dramă, atâta frică, atâta neîncredere, atâta pesimism, mi se pare înfiorător. Aduc fericirea în jurul lor şi nu ştiu să şi-o cultive în propria lume, sunt pe lista celor mai frumoşi oameni de pe pământ şi refuză să vadă frumuseţea propriei vieţi. Nu judec şi nu critic, sunt doar înmărmurită de atâta tristeţe. În definitiv, întrebarea care îţi vine cel mai adesea în minte în faţa oamenilor ca ei este: sunt ei oare mai fericiţi ca noi? Se pare că nu. Suferinţa lor nu poate decât să ne reducă la tăcere. Şi la meditaţie. Şi la o rugăciune de mulţumire. Pentru fiecare lucru bun din viaţa noastră, fie el cât de mic. Pentru fiecare gând luminos şi pentru fiecare zi însorită. Bucuraţi-vă!

Anunțuri
Published in: on 13/07/2013 at 19:23  Lasă un comentariu  
Tags: , ,

Ţăranul român, politically correct?

„Acestea sunt patria noastră, pământul nostru şi stilul nostru de viaţă!”

Biblia ne învaţă să fim îngăduitori şi iertători: Îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi (Coloseni 3, 13). Uniunea Europeană ne trage o palmă părintească după ceafă ca să ne înveţe că îngăduitor şi tolerant nu sunt sinonime, pentru că toleranţă cer unele „animale care sunt mai egale decât altele”, cum spunea George Orwell, de vreme ce ştiu să strige mai tare că sunt minoritare şi, deci, dezavantajate.

Ţăranul român şi familia de lesbiene

Nu săriţi, dragi asociaţii şi fundaţii, nu am nimic împotriva vreunor minoritari, câtă vreme, totuşi, limba pe care o vorbesc ei în casă nu mi se impune mie în instituţiile poporului meu, sau, mai grav, câtă vreme ce fac ei în dormitor nu li se prezintă copiilor mei ca fiind ceva natural, îndreptăţit sau cum spune bancul, în curând chiar obligatoriu …
Dar dacă Dumnezeu nu e politically correct, cine mă cred eu să am pretenţii de astfel de corectitudine? Căci Dumnezeu nu se joacă deloc cu vorbele, ba o spune foarte pe şleau: Strigarea Sodomei şi a Gomorei e mare şi păcatul lor cumplit de greu (Facerea 18, 20).
Poate că n-am înţeles noi, românii, cam cum stă treaba cu drepturile minorităţilor, dacă un eveniment cum este cel petrecut în 20 februarie la Muzeul Ţăranului Român îl întristează pe directorul general al „instituţiei publice de cultură care aparţine tuturor cetăţenilor României” şi îl face să-şi exprime îngrijorarea pentru „atitudinea discriminatorie şi nedemocratică” şi pentru starea societăţii româneşti. „Copiii sunt bine-mersi”, un film cu multe premii şi tinichele agăţate la gât, despre o familie de lesbiene, a fost întrerupt de un grup de protestatari care au cântat Deşteaptă-te, române şi melodii religioase. Nu, nu aţi înţeles greşit, distinsul domn nu este îngrijorat că într-o instituţie care trebuie să perpetueze bunul simţ şi credinţa moştenite din tată în fiu în acest popor se promovează acţiuni pro-homosexuale, ci pentru că aceste acţiuni au fost contestate!

Libertatea de a pleca
Păi dacă nu ştim să gestionăm problema, haideţi să vedem cum procedează alţii cu minorităţile lor, fie ele naţionale, sexuale, religioase etc., ce ziceţi?

“Sunt sătul de îngrijorarea acestei naţiuni în privinţa ofensării unor indivizi sau a culturii acestora. […] Această cultură s-a creat în peste două secole de zbateri, încercări şi victorii a milioane de bărbaţi şi femei în căutarea libertătii. Vorbim mai cu seamă engleza, nu spaniola, libaneza, araba, chineza, japoneza sau orice altă limbă. În consecinţă, dacă doriţi să fiţi parte a acestei societăţi, învăţaţi limba!
Majoritatea australienilor cred în Dumnezeu. Asta nu e vreo aripă creştină de dreapta sau o presiune politică […] E cu siguranţă adecvat a se afişa asta pe pereţii şcolilor noastre. Dacă Dumnezeu este o ofensă pentru voi, vă sugerez să consideraţi o altă parte a lumii ca fiind casa voastră, întrucât Dumnezeu este parte a culturii noastre.
[…] Aceasta este patria noastră, pământul nostru şi stilul nostru de viaţă şi vă vom permite orice oportunitate pentru a vă bucura de toate acestea. Dar dacă nu veţi înceta a vă mai plânge, văita şi îngrozi de Steagul nostru, de Onoarea noastră, de crezul nostru Creştin, de Stilul nostru de Viaţă, vă recomand cu căldură să profitaţi de o altă mare libertate australiană, libertatea de a pleca!” (Primul ministru al Australiei, Kevin Rudd, sursa: http://www.cotidianul.ro)

De ce nu spunem lucrurilor pe nume?
E adevărat, Australia e puţin cam departe, să căutăm ceva mai aproape: “În Rusia trăieşte poporul rus, iar poporul rus nu admite nici un afront al unei minorităţi; acestea trebuie să respecte Rusia, pe ruşi şi legile fără să ceară favoruri speciale sub pretextul că sunt discriminaţi; cine face astfel, este invitat să părăsească imediat Rusia!!! Nu Rusia are nevoie de minorităţi ci ele au nevoie ca Rusia să-i primească, ofere adăpost, locuri de muncă şi hrană!” (Vladimir Putin în duma de stat a Federaţiei Rusiei. Membrii Dumei de Stat au aplaudat in picioare 5 minute, conform http://www.einformatii.ro)

Poate că e timpul să ne amintim că ştiam cândva ce înseamnă demnitatea. Să nu ne mai fie frică să spunem lucrurilor pe nume. Să nu mai acceptăm să fim călcaţi în picioare. Să nu mai primim fără să crâcnim reguli strâmbe şi etichete în frunte. Să ne cultivăm sufletele şi minţile, să ieşim din mizeria în care suntem împinşi, să refuzăm mâncarea – la propriu şi la figurat – plină de E-uri care ni se îndeasă pe gât. Şi, apropo, Deşteaptă-te, române! În lumea asta pe care le-o creezi, copiii nu sunt bine-mersi!