Notre Dame de Paris – musical francez – un spectacol exceptional

Hélène Ségara : Esmeralda
Garou : Quasimodo
Daniel Lavoie : Frollo
Bruno Pelletier : Gringoire
Patrick Fiori : Phoebus
Luck Mervil : Clopin
Julie Zenatti : Fleur-de-Lys

Published in: Fără categorie on 12/03/2013 at 20:43  Lasă un comentariu  

ÎNTÂLNIRI DE CONŞTIINŢĂ

Alăturaţi-vă noului proiect CONŞTIINŢA!

ÎNTÂLNIRI DE CONŞTIINŢĂ

Într-un nou format, cu noi evenimente şi noi invitaţi!

Timpul s-a comprimat. Planetele s-au aliniat. La televizor auzim şi vedem numai ştiri negative. Lumea parcă s-ar prăbuşi în jurul nostru. Nu mai avem valori. Nu am mai citit o carte de o grămadă de timp. Pretutindeni, minusuri…

Vă invităm să oprim timpul în loc.
Să ne reorientăm, să privim către stele, nu în gol.
Să vedem şi să auzim ceea ce ne mângâie sufletul şi ceea ce ne provoacă mintea.
Să construim o nouă lume înăuntrul nostru, pentru ca lumea din afară să prindă uşor alt contur.
Să construim lumea pe care ne-o dorim, pornind de la fiecare dintre noi. Societatea, lumea, Biserica, toate aceste mari concepte generalizatoare de la care aşteptăm o schimbare se compun din mai multe euri.
Să ne clădim eul şi să îl aşezăm pe o treaptă mai sus, din ce în ce mai sus pe scara valorilor noastre, pe scara dezvoltării noastre personale.
Să vedem frumuseţea vieţii.
Să creăm plusurile pentru a atinge echilibrul mult râvnit.

Vă oferim câteva clipe special gândite pentru a contracara lipsurile spirituale cu care ne confruntăm, vă oferim alternativa la televizorul care ne consumă inutil, care ne însingurează, dincolo de bariera ecranului rece de sticlă. Vă invităm să vă alăturaţi celor de care vă leagă aceleaşi pasiuni şi năzuinţe, într-o atmosferă selectă, relaxată, prietenoasă, în compania lectorilor de mare valoare, care vă vor răpi preţ de aproape două ore în lumea plus-valorii pe care ne-o dorim cu toţii.

Vă aşteptăm cu drag la conferinţele, cursurile şi atelierele noastre, să evadăm împreună din cotidian, să pătrundem în sferele captivante ale intereselor noastre, din orice domeniu.

Dedaţi-vă micilor plăceri culturale, cultura nu îngraşă, ci înnobilează şi binedispune!

La bella vita e la îndemâna tuturor, trebuie doar descoperită şi asumată…

Fiţi deci alături de noi!

http://www.intalnirideconstiinta.ro/

 

 

Meritam?

And so this is Christmas… And what have we done? Another year over….(John Lennon)

Se apropie vremea bilanţurilor. Dacă toamna se numără bobocii, la sfârşit de an se numără realizările.          

La numărat de jucării

Unii îşi numără maşinile, banii, ţoalele de firmă, perechile de pantofi din dulap. Ei sunt categoria celor mai săraci. Sunt oameni care nu au nimic. Viaţa lor e searbădă şi pustie. Aleargă fără rost în goana după ultimul model, ultima fiţă, ultima modă, dar nimicurile se schimbă, industriaşii profitori fabrică mereu alte jucării pentru nişte copii îmbătrâniţi degeaba, fără să înţeleagă nimic din sensul vieţii. Aşa cum un copil răsfăţat se joacă o oră cu jucăria scumpă, proaspăt primită, şi apoi o aruncă plictisit, la fel şi ei se satură repede de cel mai recent tip de merţan şi îşi caută mai departe înfriguraţi aleanul în lucruri care nu-i vor satisface niciodată.

Crăciunul ca pacoste

Sunt alţii care îşi numără (în permanenţă, de altfel) nemulţumirile. Vara e prea cald, iarna e prea frig, omul de lângă ei e un blestem, serviciul o povară, prietenii o bătaie de cap, copiii un stres, viaţa un dezastru, geamul care se sparge e din cauză că li se fac farmece, ei sunt cei mai nefericiţi oameni din lume, uff, şi iar vin sărbătorile astea! Sunt oameni care nu ştiu ce înseamnă recunoştinţa, care indiferent că au mult sau puţin nu ştiu să aprecieze, nu ştiu să se bucure, nu înţeleg că soarele ne asigură viaţa, că zăpada face bine pământului, că acela cu care îşi împart viaţa e cel care li s-a dat de sus pentru a se mântui unul prin celălalt, că serviciul, bun, rău, e o binecuvântare în condiţiile în care mulţi semeni şomează, că un copil e o minune pe care ei nu o pot explica şi pentru care nu au niciun merit …

Hristos nu are loc la masă

Sunt alţii care numără şoriciul de pe masă, cozonacii din cămară, cadourile de sub brad, facturile din cutia poştală, orice poate fi văzut, pipăit, mirosit, înghiţit, orice se reduce şi NE reduce la simţuri, la nivelul cel mai de jos al existenţei. Pentru ei sărbătoarea e prilej exclusiv de îmbuibare şi „afumare” din belşug cu toate varietăţile de alcool, sunt cei care umplu secţiile de gastro-enterologie ale spitalelor după fiecare sărbătoare. Sensul sărbătorii lipseşte din decor, iar marele Sărbătorit – Hristos, nu are loc la masa lor, mai mult sau mai puţin îmbelşugată. Sunt cei care te înjură în trafic, în tradiţionalul „spirit al Crăciunului”, când te opreşti să dai prioritate unei bătrâne care traversează speriată strada şi îi întârzii pe ei în iureşul nebun după cârnaţi şi şuncă.

Număraţi binecuvântările!

Vă doresc din suflet să nu vă regăsiţi în aceste rânduri. Să fiţi dintre cei care îşi numără binecuvântările, mici sau mari, în fiecare zi. Dintre cei care ştiu să fie recunoscători pentru ce au primit de Sus. Dintre cei care ştiu că sufletul cercetat şi spălat e mai important în noaptea Sfântă decât o casă ordonată şi o masă încărcată. Dintre cei care ştiu să-şi facă viaţa frumoasă şi să le lumineze şi zilele celor din jurul lor. Dintre cei care ştiu să se pună şi în locul celui de lângă ei, şi să ofere, măcar de Crăciun, mai mult decât un cadou frumos împachetat. Dintre cei pentru care lumea asta nebună să merite să primească Pruncul ceresc! Crăciun fericit! 

 

Published in: on 12/03/2013 at 20:33  Lasă un comentariu  
Tags: , , , ,

Printre gratii

Libertatea adevărată nu pică din cer, ci se câştigă cu scrâşnete din dinţi.

Cu cât se zbate mai tare omul pentru confortul propriu şi pentru o viaţă fără griji, cu atât îşi înnoadă mai tare şireturile între ele. Goana cotidiană nebună, fără scop şi fără sens, nu ne face nici mai liberi, nici mai fericiţi şi, culmea, nici măcar mai eficienţi. Căci cu cât agitaţia e mai mare, cu atât lanţurile se încurcă mai tare şi ne strangulează mai mult. Sclavia a existat dintotdeauna, în diferite forme. Cine crede că am scăpat de ea, se înşeală. Şi nu mă refer numai la neosclavagismul multinaţionalist în care trăim, şi în care, pentru o funcţie un picuţ mai bine plătită şi mai americănesc-răsunătoare (spune-i bunicii tale că eşti procurement manager, sau key-account officer), ni se îmbolnăvesc tinerii de surmenaj pe plantaţiile ciocoilor venetici.

Complici la propria înrobire?

Dintre toate formele de constrângere pe care le experimentăm cu toţii, cea mai periculoasă mi se pare îngrădirea minţii, care nu se poate realiza decât cu acordul, dacă nu chiar cu complicitatea noastră. La aceasta consimţim cel mai adesea comod şi suficient, aruncându-ne în psihologia ieftină, clişeizată, atât de dragă românului „emancipat” şi „sofisticat” al anului 2012. De ce să ne deschidem mintea şi ochii, să facem un minim efort de a vedea dincolo de coaja lucrurilor, când e atât de simplu să ne ascundem (şi, în final, să ne pierdem) în şabloane răsuflate? „Merge şi aşa”, „asta-i viaţa”, „toţi sunt la fel” şi alte generalizări asumate şi lingvistic şi „filosofic” ne îngustează perspectivele şi ne înţepenesc în colocvial. Şi dacă suntem de acord cu Ţuţea atunci când spune că libertatea omului e partea divină din el, cât de vinovaţi vom fi găsiţi pentru că am sufocat scânteia dumnezeirii din noi în carcera sordidă a propriei mediocrităţi? „Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei”. (Galateni – 5,1)

Ştampila şi destinul

Dacă ne căutăm scăparea din această cursă, trebuie să-i conştientizăm cauzele: libertatea nu are loc în suflet până nu ne eliberăm din sclavia faţă de păcat: „Ei le făgăduiesc libertate, fiind ei înşişi robii stricăciunii, fiindcă ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte”. (Petru, II, 19) Libertatea adevărată aşadar nu-ţi pică din cer (sic!), ea se câştigă cu scrâşnete din dinţi şi cu sacrificarea până la sânge a orgoliului, patimii şi îndărătniciei personale. „Robeşte-mă, Doamne, ca să fiu liber!” trebuie să treacă din paradoxul verbal în carne şi în suflet, să te ardă, să te trăiască, să devină respiraţie şi inspiraţie.

La sfârşit de iulie vi s-a cerut să luaţi o hotărâre pentru soarta statului. Greu lucru pe sufletul fiecăruia. Fiecare român s-a inflamat pentru o cauză sau alta şi a ales după cum a crezut de cuviinţă. Deşi, în buna tradiţie stalinistă, nu contează cine votează, contează cine numără voturile. Eu acum vă întreb: dar pe destinul propriu cum ne punem ştampila? Dacă Hristos S-a făcut om ca să ne dea nouă şansa de a fi dumnezei, e prea mare efortul pentru noi să ne facem robi Lui ca să ajungem stăpâni peste noi înşine şi peste această lume? Ni se promite atât de mult, şi nouă ne e lene? Lucrăm la pământul arid al sufletului şi-l facem roditor pe seceta vremii acesteia, sau ne complacem în statutul de robi ai lumii, depresivi şi mizantropi, complexaţi şi frustraţi dar aroganţi şi roşi de ambiţii mărunte, angoase şi obsesii? Vă provoc la referendum pentru voi înşivă!

(mai mult…)

Published in: on 12/03/2013 at 20:16  Lasă un comentariu  
Tags: , , , ,