King’s Speech (2010)

Regia: Tom Hooper
Scenariul: David Seidler
În rolurile principale: Colin Firth, Geoffrey Rush, Helena Bonham Carter

4 Oscaruri, 43 alte premii şi 89 de nominalizări, plus recenta nuntă regală din capitala Regatului Unit fac din acest film vedeta ecranelor mici şi mari din ultimul an, deschizând apetitul pentru discuţii rafinate, gesturi pline de nobleţe şi atitudini regale. Cu cel mai critic ochi, cinefilii care încă nu l-au văzut aşteaptă cu nerăbdare să vadă dacă merită într-adevăr atâtea laude.

Povestea, mai mult sau mai puţin cunoscută, a unui prinţ ajuns rege fără a se fi aşteptat vreodată la acest lucru, poate fi găsită în orice carte de istorie. Fiul mai mic al Regelui George V al Marii Britanii a crescut cu convingerea că va fi pe locul doi întotdeauna după fratele său mai mare, Edward, şi în plus timorat de mic de un defect de vorbire care îi compromitea orice apariţie în public şi îl acoperea de ridicol în momentele în care şi-ar fi dorit cel mai mult să aibă o prezenţă cât mai distinsă şi cât mai oficială. Însă unele alegeri în viaţă nu ne aparţin, şi Dumnezeu ştie mai bine ce cap merită coroana şi ce cap e nedemn de ea, astfel încât, în urma unei relaţii scandaloase cu o americancă divorţată, foarte asemănătoare cu povestea lui Carol al II-lea al României, Edward preferă să abdice şi astfel să-l pună pe viitorul George al VI-lea în faţa provocării vieţii lui: tronul Regatului Marii Britanii şi poziţia de ultim Împărat al Indiei, într-o perioadă în care povara coroanei era şi mai mare din cauza contextului politic: al doila război mondial. Soţia sa, viitoarea regină Elizabeth a Marii Britanii (mama actualei regine), poreclită de însuşi Hitler „cea mai periculoasă femeie din Europa” din cauza influenţei enorme pe care a avut-o în îmbărbătarea Regelui şi poporului său, se străduieşte să-şi ajute soţul să depăşească defectul de vorbire, încă dinainte de a bănui că vor ajunge pe tron.

Numeroasele încercări se dovedesc inutile, complexul se adânceşte, Alteţa Sa refuză să mai încerce, războiul bate la uşă. E nevoie de mult tact, multă delicateţe, multă muncă şi multă dăruire pentru ca totul să pornească în direcţia bună. Toate aceste „ingrediente” apar pe neaşteptate din încăpăţânarea şi ambiţia unui actor ratat. Ce legătură va avea acesta cu Regele marelui imperiu britanic, în ce fel poate un om aparent oarecare să schimbe destinul unui regat, al unui rege, al unui război poate, rămâne să descoperiţi dumneavoastră dintr-un adevărat REGAL al cinematografiei contemporane.

„Pentru că tu ai avut la inimă asemenea lucru şi n-ai cerut bogăţie, averi şi slavă, nici sufletele neprietenilor tăi; n-ai cerut de asemenea nici zile multe, ci ai cerut înţelepciune şi ştiinţă, ca să judeci pe poporul Meu peste care te-am pus rege” (Cartea a doua Paralipomena (a doua a Cronicilor), 1, 11)

Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău Care a binevoit să te pună pe tronul Său, pentru ca să fii rege în numele Domnului Dumnezeului tău. (Cartea a doua Paralipomena (a doua a Cronicilor)

Published in: on 17/08/2011 at 10:59  Lasă un comentariu  
Tags: , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://oanabazavan.wordpress.com/2011/08/17/kings-speech-2010/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: