Rugaţi-vă neîncetat! Altfel…

„Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.” (Matei, 22,29)

Ca orice funcţionar care se respectă, îmi desfăşor cam 80% din activitate prin email. Evident, apar şi riscurile. Aşa am ajuns să mă întristez din pricina unui fenomen la care aş vrea să luăm aminte noi, cei dependenţi de calculatoare, mai ales acum, înainte de Sfintele Paşti, când rugăciunile noastre ar trebui să fie mai intense şi mai profunde: este vorba de aşa-numitele „novene”, nişte pseudo-rugăciuni ivite de nu se ştie unde, de cele mai multe ori extrem de îndepărtate de spiritul credinţei noastre, şi pe care expeditorul te îndeamnă/ ameninţă să le trimiţi la un număr fix de persoane, sau la cât mai multe, altfel… Redau mai jos exemplul primit cel mai recent:

Dumnezeu, Tatăl nostru, plimbându-se prin casa mea îmi va lua toate grijile şi va vindeca toate bolile mele şi ale familiei mele în Numele lui Iisus, Amin. Această rugăciune este atât de puternică. Trimite-o la 12 persoane. O binecuvântare vine la tine sub forma unui nou loc de muncă, o casă, căsătorie sau financiar. Nu desconsidera şi nu pune întrebări. Acesta este un test. Dumnezeu este pe primul loc în viaţa ta. Dacă da, opreşte-te puţin din ceea ce faci şi trimite-l la 12 persoane acum. Uită-te la ceea ce El face!

În afară de faptul că exprimarea stângace mă face să cred că a fost tradusă (prost) de pe vreun site de altă confesiune, mă irită tonul calculat, interesat şi vindicativ al acestor „rugăciuni”: dacă te rogi cum ţi se impune aici, sigur primeşti o răsplată materială imediată, cuantificabilă de regulă în funcţie de numărul de cunoştinţe cărora le-o trimiţi mai departe. Dacă se întâmplă – mai rar – ca rezultatul automat prevăzut de ea să fie de natură oarecum spirituală, din nou senzaţia este una de tranzacţie la rece cu Dumnezeu: am trimis la 12 persoane, prin urmare El, „plimbându-se prin casa mea îmi va lua toate grijile şi va vindeca toate bolile mele şi ale familiei mele.” Dar dacă trimit numai la 11?

Din păcate este evident: nu ştim să ne rugăm. Nu ştim ce să cerem. Nu ştim cum să cerem. Rugăciunea trebuie făcută cu mintea şi cu inima. Hristos ne-a învăţat, dar noi îi nesocotim învăţătura: unde este superbul: „facă-se voia Ta!” în aceste emailuri trimise mai departe fără discernământ, din superstiţie sau falsă pioşenie? Unde este comunicarea cu Dumnezeu? Nu-i mai vorbim direct Lui, nu ne mai interesează apropierea de Tatăl nostru, nu avem „duhul umilit, inima înfrântă şi smerită”, ci îi impunem ce trebuie să facă pentru noi. Că doar am trimis novena, nu? Şi pentru moment, până la următoarea numărătoare de adrese de email, ne-am încheiat conturile cu Hristos, Cel care „pentru noi şi pentru a noastră mântuire, S-a răstignit şi S-a îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi”. Părerea mea e că trebuie să daţi aceste rânduri mai departe, la 12 persoane. Altfel….

Published in: on 13/04/2011 at 00:10  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://oanabazavan.wordpress.com/2011/04/13/rugati-va-neincetat-altfel/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: