Felicitare de Crăciun

O listă am de ani de zile
Într-o agendă de birou,
Şi trec prin galbenele-i file
Doar de Crăciun şi Anul Nou,

Când simt, e-adevărat, cam rar,
Că numele ce-s scrise-n ea
Nu-s parte a hârtiei doar,
Ci parte din inima mea;

În viaţă rar am întâlnit
Din a Pământului mulţime,
Puţini care mi-au devenit
La fel ca ritmul unei rime

Şi zilele de-mi sunt noroase,
Cu bucurie recunosc:
Par mai senine, mai frumoase,
Ca înainte să-i cunosc,

Aşa că nu-i doar o rutină,
Ca de Crăciun să pun în plic
O carte scrisă, de duzină,
Unui neînsemnat amic;

În ele pun, cu-al meu condei,
Apreciere, drag şi dor,
Fi’n’că pe lista mea sunt cei
Faţă de care sunt dator;

Chiar de cumva i-am cunoscut
De ani sau de vreo ziulică,
În tot ce fac, sau am facut
Şi ei au pus o părticică.

De-aceea, de Crăciun, mereu,
Realizez fără temei
Că cel mai mare dar ce eu
Îl am, făcut de Dumnezeu,
E să cunosc oameni ca ei.

O poezie de mare sensibilitate, nu cunosc  autorul şi îi cer iertare că am postat-o fără să-i dau numele, dar e prea frumoasă ca să nu încerc să o fac cunoscută.  

Anunțuri
Published in: on 27/12/2009 at 13:29  Lasă un comentariu  

Cea mai mare bucurie

Sunt un om care îşi iubeşte profesia. Ceea ce americanii numesc „workoholic” e prea sărac în sensuri pentru a mă defini exact. Mă mândresc de asemenea că sunt înconjurată de oameni care, la rândul lor, fac cinste profesiilor pe care le practică. De aceea am marea bucurie să introduc în „scenă”, din generaţia nouă de traducători, o Profesionistă: vă recomand în Bucureşti cu cea mai mare încredere şi răspundere – doar am văzut-o crescând sub ochii mei – pe o tânără traducătoare de germană–engleză, cu licenţă şi master de la Facultatea de Limbi Străine, secţia Traducători, colaboratoare de 8 ani a biroului meu, deja cu state de 1 an în capitală (aştept CV-ul să mă mândresc cu el!).

Vă rog aplauze de încurajare pentru…. sora mea !!!

Published in: on 11/12/2009 at 12:16  Lasă un comentariu  

CA SA FII REGE ! – de Benone Burtescu

Ca să fi rege peste animale

nu-i cine ştie cât.

Trebuie doar să fi mai puternic decât ele, şi-atât.

Ca să fi rege peste pasări…

este puţin mai greu,

dar frumos.

Trebuie să zbori mereu mai înalt decât ele

Şi niciodată mai jos.

Ca să fi rege peste flori

trebuie să suporţi la hotare

mărăcinii şi spinii;

Şi, mai ales,

trebuie să-nmiresmezi către lume

mai mult decât crinii.

Ca să fi rege peste înstelare

trebuie să te-aşezi printre luceferi,

călător spre Orion,

Şi,

reprivindu-te de jos,

să fi mai luminos decât oricare.

Şi fără tron.

Ca să fi rege peste ape şi vânt

trebuie să-nveţi osanale ca îngerii

Şi să le aduci pe pământ:

alinare pentru lacrima corbilor

din valea plângerii.

Ca să fi rege peste oameni

este, mai decât toate,

altceva.

Trebuie să trăieşti

Şi să mori pentru ei,

învăţându-i ce înseamnă a iubi, a ierta…

Dar cel mai minunat

este să poţi fi rege peste tine însuti,

atunci când alegi binele

fie din bucuria altuia,

fie din plânsul tău…

Şi să încheiem înţelept şi frumos

Şi, mai ales, cum se cuvine:

încoronarea ta

o face Christos

când mergi pe drumul dinspre Rău spre Bine.

În clipa aceea, veşnicia te cumpăneşte

Dacă vrei sa fi Rege

alege Binele.

Hei, grăbeşte!

Published in: on 10/12/2009 at 14:52  Comments (1)