Rain Man (1988)

Regia: Barry Levinson  

Scenariul:  Barry Morrow, Ronald Bass

În rolurile principale:  Dustin Hoffman, Tom Cruise, Valeria Golino, Bonnie Hunt

Premii: 4 premii Oscar (cel mai bun actor în rol principal – Hoffman, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu, cea mai bună imagine), 2 premii la Globul de aur, Ursul de aur Berlin, BAFTA, Reader’s Choice, numeroase nominalizări  

Structurat pe dualisme tipic americane: viaţă şi moarte, goana după bani sau bogăţia sufletească, „business” sau familie. Tânărul Charlie Babbitt (Tom Cruise), aflat în plin tumult profesional, se trezeşte peste noapte într-o situaţie cel puţin ciudată: tatăl său, de care îl leagă amintiri neplăcute, îi face o ultimă „surpriză” înainte de a muri, şi anume îşi lasă averea (de 3 milioane de dolari) moştenire fratelui mai mare al lui Charlie, Raymond (Dustin Hoffman), despre existenţa căruia acesta nici măcar nu ştia. Ironia este că Raymond este internat într-un spital de boli psihice cu diagnosticul de autism, o boală gravă dar prin care pacientul dezvoltă capacităţi ieşite din comun. El nu cunoaşte valoarea banilor pe care îi moşteneşte şi nici nu ar avea ce face cu ei. Întâlnirea dintre cei doi declanşează o aventură amuzantă şi înduioşătoare, în care coordonatele clare pe care se construieşte iniţial povestea încep să se topească: se ţese o pânză de păianjen în care e greu de spus cine trăieşte în realitate şi cine într-o lume imaginară, cine pe cine învaţă, cine are de câştigat şi care este câştigul real.

Hoffman joacă genial un rol deloc uşor, pentru care merită din plin premiile acordate. Cruise reuşeşte să fie la înălţimea partenerului său de ecran şi împreună compun o atmosferă greu de uitat. Călătoria pe care o întreprind cei doi fraţi nu este doar una efectivă, fizică, pe autostrăzile Statelor Unite, ci şi una interioară, dintre lumea închisă a fiecăruia spre sufletul celuilalt. Cei doi fraţi, unul trăind într-o realitate deformată de boală, iar celălalt într-o realitate deformată de ambiţie, reuşesc să iasă dintre graniţele propriilor lumi pentru a descoperi valori noi acolo unde se aşteptau mai puţin.

O film „clasic” al marelui ecran, care trebuie neapărat văzut; o poveste despre cât de fragilă este noţiunea de „normalitate” şi despre „what money can buy” – ce e de cumpărat în viaţă şi cu ce preţ, sau ce valoare dăm noi banilor şi ce valoare ne dau banii nouă.

Published in: on 23/06/2009 at 16:54  Lasă un comentariu  
Tags: , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://oanabazavan.wordpress.com/2009/06/23/rain-man-1988/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: