Umbra – Adrian Păunescu

Eu, umbra aceasta pe care
O semeni în sufletul meu,
Cu milă si tristă mirare
Voi duce-o cu mine mereu.

Şi-apoi într-o zi oarecare
În care-mi va fi cel mai greu,
Voi pune-o în vechi calendare,
Duminica trupului meu.

Fiori prin mine umblă
Şi nu am trebuinţă.
Te rog pe tine, umbră,
Să redevii fiinţă!

Flămând de iubirea întreagă,
Pe vremi cu amurg mohorât,
Când zorile noaptea-şi dezleagă,
Mă satur cu-o umbră şi-atât.

Şi sufletul meu te mai roagă,
Magnetic catarg doborât,
Tu, umbră tăcută şi dragă,
Aşează-ţi fularul la gât.

O umbră se închide în mine,
O umbră prin mine trecu,
E-atâta de rău că e bine!
E-atât de mult dacă e nu!

Bacovia-şi iese din sine
Şi râde în „a” şi în „u”.
O umbră în viaţă mă ţine
Şi umbra aceea eşti tu.
 

Published in: on 07/04/2009 at 08:42  Lasă un comentariu  
Tags:

The URI to TrackBack this entry is: https://oanabazavan.wordpress.com/2009/04/07/versuri-7/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: