În fiecare zi ne batem joc – Romulus Vulpescu

În fiecare zi ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămâne un deşert de disperare.

Ne amăgeşte lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o şovăire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne răsucim pe-un aşternut posac,
Însinguraţi în doi, din laşitate,
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutările uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:
Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,
Ca să mai ştim că dragostea există.

În fiecare zi ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămâne un deşert de disperare.

 

Published in: on 10/04/2009 at 17:49  Lasă un comentariu  
Tags:

Umbra – Adrian Păunescu

Eu, umbra aceasta pe care
O semeni în sufletul meu,
Cu milă si tristă mirare
Voi duce-o cu mine mereu.

Şi-apoi într-o zi oarecare
În care-mi va fi cel mai greu,
Voi pune-o în vechi calendare,
Duminica trupului meu.

Fiori prin mine umblă
Şi nu am trebuinţă.
Te rog pe tine, umbră,
Să redevii fiinţă!

Flămând de iubirea întreagă,
Pe vremi cu amurg mohorât,
Când zorile noaptea-şi dezleagă,
Mă satur cu-o umbră şi-atât.

Şi sufletul meu te mai roagă,
Magnetic catarg doborât,
Tu, umbră tăcută şi dragă,
Aşează-ţi fularul la gât.

O umbră se închide în mine,
O umbră prin mine trecu,
E-atâta de rău că e bine!
E-atât de mult dacă e nu!

Bacovia-şi iese din sine
Şi râde în „a” şi în „u”.
O umbră în viaţă mă ţine
Şi umbra aceea eşti tu.
 

Published in: on 07/04/2009 at 08:42  Lasă un comentariu  
Tags:

Eu te-am iubit… – A. S. Puskin

Eu te-am iubit şi poate că iubirea
În suflet încă nu s-a stins de tot;
Dar nici nelinişte şi nici tristeţe
Ea nu îţi va mai da, aşa socot.
Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde,
De gelozie, de sfială chinuit.
Dea Domnul să mai fii cîndva iubită
Aşa adânc, aşa gingaş cum te-am iubit.

Published in: on 06/04/2009 at 16:13  Lasă un comentariu  
Tags:

Doamne, dacă-mi eşti prieten – Spiridon Popescu

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum te lauzi la toţi sfinţii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu părinţii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
N-asculta de toţi zurliii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu copiii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Nu-mi mai otrăvi ursita,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu iubita.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum susţii în gura mare,
Moaie-ţi tocul în cerneală
Şi-nainte de culcare

Dă-i în scris poruncă morţii,
Când şi-o ascuţi pumnalul,
Să-l înfigă-n mine, Doamne,
Şi să lase-n viaţă calul….

Published in: on 05/04/2009 at 08:09  Comments (4)  
Tags:

Nu-mi presimţi – Lucian Blaga

Nu-mi presimţi tu nebunia când auzi
cum murmură viaţa-n mine
ca un izvor
năvalnic într-o peşteră răsunătoare?

Nu-mi presimţi văpaia când în braţe
îmi tremuri ca un picur
de roua-îmbrăţişat
de raze de lumină?

Nu-mi presimţi iubirea când privesc
cu patimă-n prăpastia din tine
şi-ţi zic:
O, niciodată n-am văzut pe Dumnezeu
mai mare!?

Published in: on 04/04/2009 at 08:06  Lasă un comentariu  
Tags:

Luna în câmp – Nichita Stănescu

Cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormiţilor gutui
şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui.

Mi s-ar părea că desluşesc, prin crenge,
zvelţi vânători, în arcuiţii lei
din goana calului, cum îşi subţie arcul.
0, tinde-ţi mâna stângă către ei

şi stinge tu conturul lor de lemn subţire
pe care ramurile i-au aprins,
suind sub lună-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.

Eu te privesc în ochi şi-n jur se şterg copacii
În ochii tăi cu luna mă răsfrâng
… şi ai putea, uitând, să ne striveşti în gene
dar chipul ţi-l întorc, pe braţul stâng.

Published in: on 04/04/2009 at 08:04  Lasă un comentariu  
Tags:

De-a v-aţi ascuns – Tudor Arghezi

Dragii mei, o să mă joc odată
Cu voi, de-a ceva ciudat.
Nu ştiu când o să fie asta, tată,
Dar, hotărât, o să ne jucăm odata,
Odată, poate, după scăpătat.

E un joc viclean de bătrâni
Cu copii, ca voi, cu fetiţe ca tine,
Joc de slugi şi joc de stăpâni,
Joc de păsări, de flori, de câni,
Şi fiecare îl joacă bine.

Ne vom iubi, negreşit, mereu
Strânşi bucuroşi la masă,
Subt coviltirele lui Dumnezeu.
Intr-o zi piciorul va rămâne greu,
Mâna stângace, ochiul sleit, limba scămoasă.


Jocul începe încet, ca un vânt,
Eu o să râd şi o să tac,
O să mă culc la pământ.
O să stau fără cuvânt,
De pildă, lângă copac.


E jocul sfintelor Scripturi.
Aşa s-a jucat şi Domnul nostru Iisus Hristos
Şi alţii, prinşi de friguri şi de călduri,
Care din câteva sfinte tremurături
Au isprăvit jocul, frumos.

Voi să nu vă mâhniţi tare
Când mă vor lua şi duce departe
Şi-mi vor face un fel de înmormântare
În lutul afânat sau tare.
Aşa e jocul, începe cu moarte.


Ştiind că şi Lazăr a-nviat
Voi să nu vă mâhniţi, s-aşteptaţi,
Ca şi cum nu s-a întâmplat
Nimic prea nou şi prea ciudat.
Acolo, voi gândi la jocul nostru, printre fraţi.


Tata s-a îngrijit de voi,
V-a lăsat vite, hambare,
Păşune, bordeie şi oi,
Pentru tot soiul de nevoi
Şi pentru mâncare.

Toţi vor învia, toţi se vor întoarce
Într-o zi acasă, la copii,
La nevastă, care plânge şi toarce,
La văcuţe, la mioare,
Ca oamenii gospodari şi vii.


Voi creşteţi, dragii mei, sănătoşi,
Voinici, zglobii, cu voie bună,
Cum am apucat din moşi-strămoşi.
Deocamdată, feţii mei frumoşi,
O să lipsească tata vreo lună.

Apoi, o să fie o întârziere,
Şi alta, şi pe urmă alta.
Tata nu o să mai aibă putere
Să vie pe jos, în timpul cât se cere,
Din lumea ceealaltă.

Şi, voi aţi crescut mari,
V-aţi căpătuit,
V-aţi făcut cărturari,
Mama-mpleteşte ciorapi şi pieptari,
Şi tata nu a mai venit…

Puii mei, bobocii mei, copiii mei!
Aşa este jocul.
Îl joci în doi, în trei,
Îl joci în câte câţi vrei.
Arde-l-ar focul.

Published in: on 04/04/2009 at 06:36  Comments (1)  
Tags:

Cântec deplin de Radu Gyr

N-ai lăuda de n-ai şti să blestemi,
Surâd numai acei care suspină,
Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
Cu mâna ta n-ai unge răni străine.
N-ai jindui după frânturi de rai
De n-ai purta un ciob de iad în tine.

Că nu te-nalţi din praf dacă nu cazi
Cu fruntea jos, în pulberea amară,
Şi dacă-nvii în cântecul de azi
E că mureai în lacrima de-aseară.

Published in: on 04/04/2009 at 06:31  Lasă un comentariu  
Tags: