De ce Dan Puric?

danpuric1 Pentru că el poate fi omul de care are nevoie generaţia noastră pentru a se trezi din procesul de robotizare, a se citi sclavagism post-post-modern, la care ne supune globalizarea.

Pentru că el are curajul mărturisirii, într-o lume în care o discuţie despre Dumnezeu stârneşte zâmbete ironice, strâmbături din nas şi sprâncene ridicate dispreţuitor.

Pentru că el, intelectual rafinat şi complet, care te ţine cu respiraţia tăiată ore în şir, prin cuvânt sau prin gestică, poate zgudui intelectualitatea românească actuală din blazarea şi superbia pe care le afişează („Teatrul meu dezvrăjeşte publicul”).

Pentru că el, într-o mass-media a telenovelelor şi spectacolelor de manele, are nebunia de a se lupta cu mentalitatea de „tricoteuză”, după cum o numeşte, şi de a susţine prin eforturi dezinteresate cultura adevărată.

Pentru că el, într-o lume a banului câştigat dubios şi uşor, militează pentru verticalitate.

Pentru că el, în timp ce unora le e ruşine cu ţara şi cu neamul lor şi văd doar „mailaţii” acestui popor, se străduieşte să redescopere ceea ce ne-a unit atâtea mii de ani şi ne-a făcut ceea ce suntem, acel ceva din care s-au născut marii români ai istoriei şi culturii noastre.

Pentru că el este un model pentru noi toţi prin modul în care îşi pune profesia/ vocaţia în slujba lui Dumnezeu şi a semenului său, prin modul în care îşi înţelege menirea, într-o societate în care prea puţini mai sunt preocupaţi de sensul vieţii şi prea mulţi de rata euribor.

 

De ce Dan Puric? Pentru că nu te lasă să dormi:

Am conştientizat că neamul nostru este în primejdie şi că sunt obligat să trag semnalul de alarmă. Un artist trebuie să fie şi o conştiinţă publică, măcar în vremuri de restrişte. Până să vină doctorul, încerc să-mi resuscitez neamul cum mă pricep. Nu ştiu dacă sunt competent în domeniul ăsta, dar nu am voie să stau cu mâinile în sân. A mărturisi este darul pe care ni-l face Hristos.   

 

De ce Dan Puric?

Pentru că l-am auzit vorbind.

Pentru că l-am văzut jucând…

 

Published in: on 02/12/2008 at 13:42  Lasă un comentariu  
Tags:

The URI to TrackBack this entry is: https://oanabazavan.wordpress.com/2008/12/02/de-ce-dan-puric/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: