De ce Dan Puric?

danpuric1 Pentru că el poate fi omul de care are nevoie generaţia noastră pentru a se trezi din procesul de robotizare, a se citi sclavagism post-post-modern, la care ne supune globalizarea.

Pentru că el are curajul mărturisirii, într-o lume în care o discuţie despre Dumnezeu stârneşte zâmbete ironice, strâmbături din nas şi sprâncene ridicate dispreţuitor.

Pentru că el, intelectual rafinat şi complet, care te ţine cu respiraţia tăiată ore în şir, prin cuvânt sau prin gestică, poate zgudui intelectualitatea românească actuală din blazarea şi superbia pe care le afişează („Teatrul meu dezvrăjeşte publicul”).

Pentru că el, într-o mass-media a telenovelelor şi spectacolelor de manele, are nebunia de a se lupta cu mentalitatea de „tricoteuză”, după cum o numeşte, şi de a susţine prin eforturi dezinteresate cultura adevărată.

Pentru că el, într-o lume a banului câştigat dubios şi uşor, militează pentru verticalitate.

Pentru că el, în timp ce unora le e ruşine cu ţara şi cu neamul lor şi văd doar „mailaţii” acestui popor, se străduieşte să redescopere ceea ce ne-a unit atâtea mii de ani şi ne-a făcut ceea ce suntem, acel ceva din care s-au născut marii români ai istoriei şi culturii noastre.

Pentru că el este un model pentru noi toţi prin modul în care îşi pune profesia/ vocaţia în slujba lui Dumnezeu şi a semenului său, prin modul în care îşi înţelege menirea, într-o societate în care prea puţini mai sunt preocupaţi de sensul vieţii şi prea mulţi de rata euribor.

 

De ce Dan Puric? Pentru că nu te lasă să dormi:

Am conştientizat că neamul nostru este în primejdie şi că sunt obligat să trag semnalul de alarmă. Un artist trebuie să fie şi o conştiinţă publică, măcar în vremuri de restrişte. Până să vină doctorul, încerc să-mi resuscitez neamul cum mă pricep. Nu ştiu dacă sunt competent în domeniul ăsta, dar nu am voie să stau cu mâinile în sân. A mărturisi este darul pe care ni-l face Hristos.   

 

De ce Dan Puric?

Pentru că l-am auzit vorbind.

Pentru că l-am văzut jucând…

 

Anunțuri
Published in: on 02/12/2008 at 13:42  Lasă un comentariu  
Tags:

„Visul” – One man show: Dan Puric

 

„În acest spectacol fără fir roşu conducător sunt visele mele adunate de-a lungul timpului. Cu unele am călătorit în lume, iar cu altele, pur şi simplu, m-am rugat. Vi le ofer pe toate dumneavoastră, publicului spectator.” (Dan Puric)

 

Caut de mai multe zile un film deosebit, ceva ieşit din comun, care să se potrivească acestei perioade şi care să ne ajute să primim în suflet naşterea Mântuitorului. În plină criză de inspiraţie, am şansa extraordinară de a ajunge într-o sală de teatru, în faţa unei scene goale pe care maestrul Dan Puric urmează să susţină, timp de două ore, un spectacol gândit, realizat, regizat şi interpretat numai de el. Puţin sceptică şi grăbită, cum îi stă bine unui reprezentant al societăţii consumiste care ne-a înghiţit valorile, mă întreb cum poate un artist să se exprime – fără cuvinte, atenţie! – timp de două ore. Primesc, la sfârşitul celor două ore, şi răspuns la această întrebare, şi soluţie pentru rubrica de faţă, şi o Lecţie de neuitat: dincolo de cuvinte, dincolo de moduri convenţionale de expresie, maestrul Dan Puric îţi deschide perspective neştiute către interpretări nelimitate ale condiţiei umane, ale condiţiei românului de ieri şi de azi, ale perspectivei pe care o avem în funcţie de ceea ce alegem: „O parte vor deveni clone, oameni de manevră care vor cere scoaterea icoanelor din şcoli, ştergerea identităţii, o integrare din aceasta, de amibă, vor deveni funcţionari pentru care limba de lemn de la Ştefan Gheorghiu va fi înlocuită cu cea de la Harvard, dar vor fi şi un procent de oameni inteligenţi, care o sa zică „pe aici nu se trece”, ca la Mărăşeşti. Vor şi şi nişte oameni de care să te mândreşti, un procent mai mic, dar lumea a mers întotdeauna pe procentul cel mic.”

Vis pare, la prima vedere, o colecţie de scene oarecum disparate, iniţial comice, mai apoi cu tente tragice, pentru ca finalul să îţi ofere semnificaţia şi coerenţa acestui spectacol al vieţii. Chiar şi comicul, în ochii artistului, vine din dimensiunea sacră a existenţei: „Ce este ciudat este că un părinte ortodox de talia unui mare teolog al secolului XX, cum este părintele Dumitru Stăniloae, spune că cea mai bună comunicare cu poporul român este umorul. Umorul are calitate sacră, el te trezeşte din rutina vieţii, dintr-un mecanism, dintr-o adormire. Am zis umor, nu băşcălie. Băşcălia e de tip ateu. Ea duce în derizoriu totul: pe Eminescu, pe mama, pe Dumnezeu, pe Hristos. Umorul nu, nu se atinge de cele sfinte. În umor, vorba lui Constantin Noica, nu poţi să râzi de orice. Dacă te uiţi la basmele româneşti, umorul este curativ, are o forţă uriaşă.”

Treptat începi să descoperi şocat că, dincolo de accentele comice, spectacolul trezeşte o mulţime uimitoare de trăiri, descoperindu-ţi o ironie fină şi elaborată îndreptată împotriva non-valorilor contemporaneităţii şi a pustiirii sufleteşti a omului actual. Luminile şi muzica adaugă interpretării accente dramatice. Puterea de expresie a artistului te poartă prin toate cotloanele sufletului. Mesajul îşi află punctul culminant în clipa în care, după ce a sugerat o mulţime de stări prin tot atâtea gesturi, trupul actorului rămâne împietrit în formă de cruce, proiectată parcă dincolo de timp. Dacă până atunci vezi scene care îşi revendică mai multe înţelesuri, concluzia este una şi foarte clară: salvarea noastră atât ca persoană cât şi ca popor se poate obţine numai prin Dumnezeu.

Avem, începând cu luna decembrieonoarea nesperată de a găzdui în paginile ziarului nostru semnătura maestrului Dan Puric: la fel de surprinzător şi la fel de expresiv şi în cuvânt ca şi pe scenă. Un motiv suficient pentru a renunţa la film în favoarea unui spectacol de mare rafinament, pe care nu trebuie sub nicio formă să-l rataţi.

(Fragmentele citate sunt din conferinta Dlui Dan Puric la Ploiesti, 28 nov. 2008)

Published in: on 02/12/2008 at 13:41  Lasă un comentariu  
Tags: , ,