Mircea (1989, Studioul Bucuresti)

Distribuţie: Sergiu Nicolaescu, Vlad Nemeş, Şerban Ionescu, Adrian Pintea, Colea Răutu, Silviu Stănculescu, George Alexandru, Vladimir Găitan, Ioana Pavelescu, Manuela Hărăbor, Ion Besoiu.

Scenariu: Titus Popovici

Regia: Sergiu Nicolaescu

Pe cei care deja şi-au dat ochii peste cap (Iar Nicolaescu? Iar film istoric? Iar scene de luptă?) îi rugăm să recitească distribuţia: actori de excepţie, care ne-au îmbogăţit patrimoniul cultural cu valori greu de egalat. Nicolaescu însuşi, în ciuda cârtitorilor, este atât ca actor cât şi ca regizor un monument al cinematografiei noastre, iar scenele de război, preferatele lui, sunt indiscutabil o desfăşurare de resurse şi de costume care i-ar face invidioşi pe mulţi dintre regizorii de afară. Iar despre istorie, ce să mai spunem: nu ne strică niciodată o punere în scenă, chiar dacă aceasta poartă aureola mitului. Ne prinde bine să ni se repete uneori: „Voi nu trebuie să staţi în genunchi în faţa niciunui om! Sus!” Este în definitiv o gură de oxigen într-o societate consumistă şi dezrădăcinată. Nu ne putem văita că avem prea multe exemple demne de urmat, dimpotrivă.

Filmul ne prezintă portretul lui Mircea cel Bătrân în ultimii ani ai vieţii, cu flash-backuri din tinereţe pentru a completa imaginea unui personaj-magnet, care atrage admiraţia, frica, ura, prietenia şi duşmănia în egală măsură (- Ca prieten care din doi e mai preţios? – Mircea! – Şi ca duşman? – Tot el!) – de la fratele pe care nu-l iartă pentru că şi-a trădat neamul (- Frate, ai spus? Când ai vândut ţara turcilor şi mi-ai luat tronul, tot frate-ţi eram?) până la fiii cărora le oferă tot timpul prilejul de a se forma şi de a se cunoaşte, dându-le peste mână dacă e nevoie, chiar dacă sunt bărbaţi în toată firea.

La umbra lui, însă bucurându-se în egală măsură de îndrumare dar şi de libertate, se formează nepotul favorit, Vlad (viitorul Ţepeş), pentru care Mircea îşi riscă viaţa fără să clipească şi pe care îl preţuieşte suficient de mult încât să-l lase să ia decizii importante singur, la numai câţiva anişori, învăţându-l astfel să-şi asume răspunderea pentru propriile acţiuni.

O colecţie de scene şi replici memorabile, care depăşesc cadrul istoric şi capătă valoare ca lecţii de morală creştină; de luat aminte de pildă la paharul amar pe care i-l întinde protagonistul nostru sultanului, cel mai temut om al lumii: „Mărirea şi slava sunt un fum”.

Românul are două pasiuni mari: pământul şi credinţa. El simte că din acestea îi curge viaţa: din pământ viaţa trupului, din credinţă viaţa sufletului.” (Dumitru Stăniloae)

The URI to TrackBack this entry is: https://oanabazavan.wordpress.com/2008/11/14/mircea-1989-studioul-bucuresti/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: