Puştiul -The Kid (2000)

Regizor: Jon Turteltaub

Scenariul: Audrey Wells

Distribuţie: Bruce Willis, Spencer Breslin, Emily Mortimer, Lily Tomlin

Producător: Walt Disney Pictures

Distribuitor internaţional: Buena Vista International

 

Eşti în floarea vârstei, ai o carieră de invidiat ca şi consilier de imagine, ai o casă superbă în Los Angeles, ce altceva ţi-ai mai putea dori? În niciun caz să fii pus faţă în faţă cu puştiul care erai la 8 ani şi să te descoperi din perspectiva lui: eşti trecut de 40 de ani, creezi măşti false şi poveşti ieftine pentru personaje fictive, ai o casă pustie, fără iubită şi fără câine – prin urmare trăieşti degeaba şi te ascunzi după degete. Este povestea „Puştiului” lui Disney: nu e un SF, nici nu încearcă măcar să explice apariţia misterioasă a alter-ego-ului, este pur şi simplu o fabulă modernă dedicată fiecăruia dintre noi. Russ Duritz, protagonistul, primeşte o a doua şansă de a-şi pune viaţa pe făgaşul normal. Noi, privitorii, primim un imbold de a ne analiza în aceeaşi oglindă ca şi el – în ochii inocenţi şi întrebători ai copilului din noi: suntem într-adevăr împliniţi sau am eşuat lamentabil?

Ne putem întreba de ce am avea nevoie de această perspectivă, că doar la teorie nu ne întrece nimeni. Păi, pentru că un copil are darul de a-ţi pune întrebări care te lasă fără replică, de a scoate la lumină adevăruri pe care ţi-e teamă să le recunoşti, de a te face să admiţi că poate viaţa ta nu e tocmai cum ai visat. Că te îmbeţi cu apă rece crezând că o carieră de succes îţi poate ţine de urât în nopţile pustii, că tehnologia micşorează teoretic distanţa dintre oameni dar noi preferăm să ne înstrăinăm şi mai mult, că fiecare trăieşte închis în globul lui de sticlă şi se teme să privească în ochii celuilalt, că ni se atrofiază inimile pentru că am uitat să le folosim.

Şi pentru a face mai uşor de înghiţit o astfel de introspecţie, scenaristul ne-o oferă îmbrăcată în accente de comedie, cu replici spumoase, cu personaje simpatice, indiferent cât de sarcastice sau cinice sunt, care ne servesc, în stil tipic american, lecţii de viaţă pe pâine, la un colţ de stradă. De remarcat şi prestaţia de înaltă clasă a lui Willis, care ştie să fie şi altceva decât eroul „greu de ucis” şi face un spectacol de artă actoricească nuanţată şi sensibilă fără să fie patetic, dar mai ales a „puştiului”, Spencer Breslin, care a câştigat cea mai înaltă distincţie pentru actorii copii mai mici de 10 ani. Restul vă las pe dumneavoastră să-l descoperiţi.

 

Published in: on 08/07/2008 at 11:08  Lasă un comentariu  
Tags: , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://oanabazavan.wordpress.com/2008/07/08/pustiul-the-kid-2000/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: